Prezentarea facultăţii

Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa pregăteşte, prin programele de licenţă, specialişti în domeniul dreptului european şi internaţional, administraţiei publice, asistenţei sociale, pedagogiei învăţământului primar şi preşcolar, teologiei ortodoxe didactice, educaţiei fizice şi sportive, resurselor umane. Totodată, prin programele de master asigură pregătirea specialiştilor în domeniul administraţiei publice europene, managementului instituţiilor publice şi al serviciilor de asistenţă socială, precum şi al studiilor de teologie pastorală şi misiune creştină.
Pe lângă latura teoretică, Facultatea de Ştiinţe Sociale asigură desfăşurarea practicii de specialitate în instituţii naţionale şi europene, facilitând colaborarea cu specialişti din cadrul acestora, contribuind astfel la transpunerea în practică a cunoştinţelor dobândite la cursuri şi seminarii. Misiunea şi obiectivele programelor de studii din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale sunt individualizate şi integrate în Planul strategic al universităţii, prin formarea iniţială şi perfecţionarea specialiştilor cu studii superioare pentru ştiinţe juridice, administrative, sociale şi teologice, în concordanţă cu cadrul naţional al calificărilor şi cerinţele pieţei muncii, având ca scop promovarea unui cult al învăţării permanente şi inovatoare alături de valorificarea specificului local al Regiunii de Vest – Banat.
Studiile universitare de licenţă şi master sunt în concordanţă cu standardele de calitate A.R.A.C.I.S. şi vizează dezvoltarea de cunoştinţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice, care definesc corect calificările oferite.
Cercetarea la nivelul facultăţii în domeniul juridic şi administrativ se desfăşoară prin Centrul de Cercetări pentru Protecţia Mediului şi a Bunurilor Culturale în Arealul European „Victor Duculescu” (C.P.M.B.C.), iar în domeniul social şi teologic, prin Centrul de Cercetări Sociale şi Teologice „Miron Cristea”.
Facultatea gestionează Revista „Caiete de drept internaţional”, publicaţie bilingvă, aflată în baze de date internaţionale de specialitate, cu apariţie trimestrială, care în anul 2015 sărbătoreşte 12 ani de apariţie neîntreruptă, şi Analele Universităţii „Eftimie Murgu" din Reşiţa, Fascicola de Ştiinţe Social-Umaniste, care promovează atât cercetarea fundamentală, cât şi cercetarea ştiinţifică.

Absolvenţii noştri

"N-aş fi reuşit să devin Secretar al Judeţului Caraş-Severin, dacă nu aş fi avut inspiraţia să urmez cursurile de master în cadrul Facultăţii de Știinţe Sociale, specializarea „Managementul Instituţiilor Publice”. De atunci, fac parte mereu din această mare familie şi încurajez tinerii de pretutindeni să pună accent pe carieră!"

Darian Ciobanu

De profesie jurist, dl. Darian Ciobanu a reuşit să ocupe cea mai de seamă funcţie în aparatul administrativ al Judeţului Caraş-Severin, având la bază cunoştinţele necesare pluri şi inter-disciplinare dobândite la Reşiţa. De câţiva ani dânsul coordonează practica studenţilor de la specializările „Drept European Internaţional” şi „Administraţie Publică” în cadrul structurii pe care o conduce. Suntem convinşi că domnul Darian Ciobanu nu se va opri aici, deoarece apartenenţa la universitate şi participarea continuă mereu activă la proiectele acesteia îl va insufla mereu, determinându-l să acceseze noi şi noi orizonturi.