Proiecte

Printre proiectele derulate în cadrul CCOC, care au reprezentat suport pentru studenţii şi absolvenţii Universităţii ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa, amintim:

I. Universitatea „Eftimie Murgu” Reşiţa în parteneriat cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Caraş-Severin a implementat proiectul ,,Înfiinţarea unui Centru de Orientare şi Recalificare Profesională – CORP” din cadrul Programului Phare 2005 – Coeziune Economică şi Socială - Dezvoltarea Resurselor Umane - Măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă. (Cod proiect: PHARE 2005/017-553.04.02.01.01.509).

Rezultatele proiectului au contribuit la intensificarea măsurilor active pentru ocuparea şomerilor tineri (15-25 de ani) şi creşterea gradului de calificare a acestora. Grupul ţintă a fost constituit iniţial din 56 de şomeri tineri şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă (unii, proaspeţi absolvenţi), cu vârste cuprinse între 15-25 ani din judeţul Caraş -Severin, care au beneficiat de cursuri de calificare gratuite (design web, lucrător social, administrator pensiune turistică, specialist în domeniul proiectării asistate de calculator).
În urma mediatizării informaţiilor, grupul ţintă s-a mărit la 62 de persoane, dintre aceştia 13 tineri au dorit să urmeze două cursuri din cele patru. Grupul ţintă a fost format din 21 persoane de gen masculin şi 41 de gen feminin. Dintre absolvenţii acestor cursuri 20% au fost absorbiţi pe piaţa muncii locală.
Cursurile au fost organizate după curricula aprobată la obţinerea autorizării CNFPA: - Lucrător social, cod COR 5139.2.2. - Administrator pensiune turistică, cod COR 5121.2.4. - Designer web, cod COR 4113.0.3. - Specialist în domeniul proiectării asistate de calculator, cod COR 2139.0.7.

În urma implementării proiectului a fost înfiinţat în cadrul Universitătii „Eftimie Murgu” din Reşiţa Centrul de Orientare şi Recalificare Profesională.
Rezultatele obţinute au contribuit la creşterea potenţialului economic şi social al zonei, prin dezvoltarea abilităţilor la un număr de 62 persoane tinere aflate în căutarea unui loc de muncă, intensificarea măsurilor active pentru ocuparea fortei de muncă destinate şomerilor, concentrate pe şomerii tineri, creşterea gradului de calificare a acestora în urma absolvirii celor 4 cursuri.
AJOFM Caraş-Severin a asigurat baza de date din care s-a realizat selecţia tinerilor care au urmat cursurile gratuite din cadrul proiectului, a încercat să identifice potenţialii angajatori pentru persoanele calificate prin proiect, a colaborat cu solicitantul la realizarea activitătilor de publicitate a proiectului şi de diseminare a rezultatelor. Motivul pentru care partenerul a fost selectat şi a primit aceste roluri este dat de faptul că AJOFM Caraş-Severin dispune de cea mai actualizată bază de date în domeniul şomajului şi este direct interesat de identificarea unor potenţiali angajatori pentru beneficiarii direcţi ai proiectului.
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa s-a ocupat împreună cu partenerul de activitatea de selecţie a grupului ţintă, a asigurat spaţiul şi baza materială pentru desfăşurarea cursurilor.
Consilierea unui număr de 120 de tineri a contribuit la creşterea adaptabilităţii lor la schimbările structurale, în concordanţă cu nevoia de abilităţi identificată pe piaţa forţei de muncă locale. Datele persoanelor consiliate au fost înregistrate într-o bază de date, cu ajutorul căreia s-a efectuat un studiu privind şomajul în rândul tinerilor din judeţul Caraş-Severin. 

II. În proiectul ,,E-YOUTH – European Youth Cooperates în Underlining their Territorial Heritage / Tinerii din Europa cooperează pentru sublinierea moştenirii lor teritoriale” au colaborat:

1. L’ALTRA ROMAGNA S.CONS. A R.L., ITALIA;
2. UNIVERSITATEA “EFTIMIE MURGU” REŞIŢA;
3. INSPECTORATUL ŞCOLAR AL REGIUNII PIERIA/ BIROUL DE MOBILITĂŢI ŞI PROIECTE EUROPENE, GRECIA;
4. BULGARIA TRAINING, BULGARIA.

E-YOUTH a apărut din dorinţa partenerilor de a încuraja creativitatea şi spiritul inovativ al tinerilor studenţi, prin implicarea lor în promovarea şi punerea în valoarea a regiunii lor de origine. Prin folosirea de tehnologii moderne ale informaţiei şi comunicării şi cu sprijinul unor profesori şi îndrumători cu experienţă, tinerii europeni au fost chemaţi să descopere, să exprime şi să promoveze frumuseţea şi tradiţia din regiunea lor, de cele mai multe ori necunoscută şi departe de destinaţiile turismului de masă. E-YOUTH a creat un nou parcurs didactic, extrem de inovator şi cu o abordare multidisciplinară, care a stimulat creativitatea tinerilor implicaţi , a contribuit la stimularea activităţilor aplicative şi a exploatat noile componenţe TIC ca limbaj mai apropiat de lumea tinerilor. Proiectul a reprezentat o propunere articulată care a dorit să devină un model de abordare a unui mod neconvenţional de învăţare şi să fie pe larg implementat în diferite contexte. Forţa sa a constat în multitudinea de ingrediente şi elemente care-i dau viaţă. Ele pot apărea în contrast unele cu altele, dar, în cadrul proiectului şi-au găsit complementaritatea în rolul lor natural. Comunitatea virtuală şi comunitatea reală, spatiul virtual şi spatiul deschis, învătare şi timp liber, instrumente media şi activităti fizice, noile tehnologii şi traditiile rurale au fost câteva dintre elementele proiectului care au fost combinate ingenios pentru a stimula creativitatea si inovarea în cadrul tinerei generatii, a studenţilor in special.

Obiectivele proiectului au fost următoarele:
• Să depăşească orice stereotipii şi filtre şi să permită studenţilor care locuiesc în zone marginale să descopere cu proprii ochi, bogăţiile şi frumuseţea moştenirii lor teritoriale, din punct de vedere cultural, istoric, geografic şi să îmbogăţească astfel propriul background cultural şi de cunoştinţe;
• Să-i facă pe tineri protagonişti ai promovării propriului teritoriu şi să le stimuleze creativitatea şi inovarea în contact direct cu mediul înconjurător, prin folosirea instrumentelor Media şi Internet;
• Să promoveze o nouă abordare a învăţării, pe baza unor elemente neconvenţionale: instrumente, activităţi, forme, dimensiuni, reguli şi să-i facă capabili să combine ingenios tehnologiile cu activitatea fizică. Activităţile s-au desfăşurat în Bagno di Romagna (Italia), în Reşiţa (România), în Sofia (Bulgaria) şi in Katerini (Grecia) de către cei 36 de studenţi participanţi din partea fiecărui partener, deci un total de 144 tineri.

Proiectul a avut un impact puternic asupra comunităţii locale (în special a studenţilor), cât şi asupra celei europene, deoarece a intenţionat:
• să crească interesul şi conştientizarea referitoare la frumuseţea şi bogăţia moştenirii teritoriale; să depăşească şi să filtreze orice imagine stereotipă despre această moştenire;
• oportunitatea de a include produsele multimedia realizate de studenţi în ghiduri turistice pe Internet;
• să implice autorităţi locale, regionale şi alţi actori relevanţi (de ex. Agenţii de dezvoltare locală, instituţii de învăţământ, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului) şi să repete experienţa la o scară mai larga.

Fiecare partener a selecţionat 36 de tineri din regiunea sa pentru a participa la activităţile din proiect şi pentru a deveni protagonişti ai E-YOUTH. Pentru a participa la proiect, tinerii trebuiau să facă dovadă de următoarele aptitudini: - o bună cunoaştere a limbii engleze; - abilităţi şi competenţe TIC (tehnologia informaţiei şi comunicării).
Proiectul ,,Tinerii din Europa cooperează pentru sublinierea moştenirii lor teritoriale” a avut o diseminare largă atât la nivel local cât şi la cel european, nu doar prin campania tradiţională de comunicare (conferinţe publice locale, agenţie de presă, fluturaşi în mai multe limbi, broşuri, postere, bannere etc), ci şi prin instrumentele de diseminare puternice oferite de Internet (activităţi de marketing web, site web oficial al proiectului în mai multe limbi, reţele sociale etc.), cat şi prin cadourile distribuite la evenimentele publice finale /stick-uri memorie USB cu cele 16 produse multimedia realizate de grupurile de lucru ale tinerilor).

III. Universitatea ”Eftimie Murgu”Reşiţa a participat la proiectul strategic POSDRU „Studiu naţional de monitorizare a inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din învăţământul superior”, beneficiar fiind Unitatea Executivă pentru Finanţarea Invăţământului Superior a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii -UEFISCDI.

Componenţa echipei instituţionale a proiectului: Dr. Popp Lavinia - Coordonator instituţional, Dr. Oriol Irina- Expert instituţional, Dr. Andriţoi Claudia- Asistent instituţional.
Prin proiect s-a urmărit analizarea traseul socio-profesional al absolvenţilor de învăţământ superior (studii universitare de licenţă, respectiv studii universitare de lungă durată) la un an de la absolvire şi după minimum 5 ani de la absolvire, perioadă considerată a fi suficientă pentru atingerea unui anumit nivel profesional şi conturarea unei percepţii individuale privind nevoile/ necesităţile profesionale şi de angajare.

Obiectivele vizate au fost: creşterea calităţii studiilor universitare prin monitorizarea legăturii existente între studiile absolvite şi activitatea profesională, corelate cu competenţele dobândite; menţinerea legăturii cu absolvenţii Universităţii ”Eftimie Murgu” Reşiţa, dorind o bună comunicare, colaborare şi implicare a acestora în viaţa universitară. Prin acest proiect s-a urmărit consolidarea, validarea şi actualizarea anuală a bazei de date privind absolvenţii Universităţii ”Eftimie Murgu” Reşiţa.
S-au centralizat în format electronic informaţiile disponibile referitoare la cei 1264 absolvenţi ai celor două promoţii( 2005 şi 2009) ai universităţii noastre. S-a corelat structura bazei de date pentru gestionarea chestionarelor cu structura chestionarului de monitorizare particularizat la nivel instituţional şi s-a realizat particularizarea la nivel instituţional a scrisorilor de invitaţie şi anexelor la chestionar. S-au desfăşurat patru etape de contactare a absolvenţilor : noiembrie 2010, decembrie 2010, ianuarie 2011 şi martie 2012. Aceştia au primit scrisori şi e-mailuri de invitaţie pentru a raspunde la chestionar (on-line sau în format tiparit).
Studiul pilot privind monitorizarea inserţiei absolvenţilor de învăţământ superior pe piaţa muncii, la nivel naţional, a reprezentat un demers inedit pentru România. Totodată, s-a avut în vedere faptul că testarea unor metode şi instrumente cât mai variate, colectarea unor exemple de bună practică şi diseminarea cât mai largă a lecţiilor învăţate au reprezentat obiective de importanţă cel puţin similară cu rezultatele propriu-zise ale studiului. Consolidarea şi validarea bazelor de date, de la nivel instituţional, cu datele de contact privind absolvenţii, a reprezentat unul dintre primele demersuri necesare realizării studiului şi a avut un efect major asupra rezultatelor acestuia. În cadrul acestui demers, trebuie ţinut cont de faptul că studiul a vizat două promoţii de absolvenţi de studii universitare de licenţă, promoţia 2008-2009, la 1 an de la absolvire şi promoţia 2004-2005, la 5 ani de la absolvire. Această diferenţă de timp poate fi considerată semnificativă şi necesită abordări fundamental distincte datorită unor factori ce ţin de dinamica mediului socio-economic în ansamblu şi de mediul universitar în particular.
Scopul proiectului a fost, pe de o parte, de a construi şi/sau consolida o bază de date cu privire la absolvenţii de învăţământ superior (studiile universitare de licenţă) din cadrul unei universităţi şi, pe de altă parte, de a valida informaţiile din această bază de date. Aceşti factori pot fi factori interni (existenţa unei baze de date cu informaţii privind absolvenţii unei universităţi, gestiunea datelor privind studenţii la nivelul unei universităţi, preocuparea unei universităţi de a menţine legătura cu proprii absolvenţi, de a analiza inserţia pe piaţa muncii a propriilor absolvenţi, prin implementarea periodică a unor astfel de studii, şi, respectiv, factori externi mediului academic: existenţa unei experienţe la nivel european/internaţional,inexistenţa, la nivel naţional, a unui sistem public integrat, de tip guvernare electronică, prin intermediul căruia datele privind cetăţenii, în calitatea lor de absolvenţi sau persoane active, să poată fi corelate cu datele existente la nivelul universităţii; diversificarea reţelelor de socializare, diversificarea ofertelor de servicii e-mail, diversificarea ofertelor de telefonie fixă şi mobilă.

IV. Personalul CCOC a participat în perioada 2012-2013 la desfăşurarea proiectului “VIA – Vocatie, Interese, Autocunoaştere şi dezvoltare, drumul catre succesul profesional”, ID Proiect 63742, finanţat prin Fondul Social European – POSDRU/90/2.1/S/63742, AXA PRIORITARA 2 "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piata muncii", DOMENIUL MAJOR DE INTERVENTIE 2.1 "Tranziţia de la şcoală la viaţa activă".

Obiectivul general al proiectului a vizat asigurarea premiselor pentru tranziţia elevilor şi studenţilor spre nivele superioare de educaţie sau piaţa muncii, prin acces la informaţie şi activitaţi de orientare şi consiliere; iar obiectivele specifice au urmărit:
• Furnizarea instrumentelor pentru cunoasterea si autocunoasterea elevilor si studentilor pentru o identificare corecta a optiunilor scolare si profesionale.
• Dezvoltarea si implementarea serviciilor de consiliere a elevilor si studentilor prin utilizarea unei metodologii moderne si a instrumentelor TIC in vederea unei corecte orientari scolare si profesionale, in vederea corelarii cat mai eficiente intre propriul profil psihologic vocational si aspiratii; corectarea optiunilor formulate eronat, reorientare prin consiliere.
• Cresterea accesului la informare a elevilor si studentilor in vederea cunoasterii unor informatii corecte si suficiente despre profesii si domenii profesionale, cunoasterea realitatilor economice precum si a riscurilor si avantajelor profesionale; dinamica obiectiva a rutelor scolare si profesionale; asigurarea materialelor necesare unei bune orientari privind cariera.
• Abilitarea elevilor/studenţilor cu metode şi tehnici/instrumente care să le permită căutarea /obţinerea unui loc de muncă. Proiectul VIA - Vocaţie, Interese, Autocunoastere şi dezvoltare, drumul către succesul profesional, a permis celor 4 consilieri vocaţionali din universitatea ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa să lucreze cu un set consistent de date, informaţii şi instrumente TIC, în beneficiul semnificativ al studenţilor; de a asigura servicii de orientare şi consiliere profesională, relevante din punct de vedere al metodologiei şi instrumentelor utilizate, respectiv de a asigura surse de informare viabile în vederea facilitării tranziţiei de la şcoală la viaţa active.

Grupul ţintă al proiectului a fost alcătuit din 4800 elevi şi studenţi înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ. În cadrul proiectului VIA pentru satisfacerea nevoilor grupului ţintă din universitatea noastră, alcătuit din 80 de studenţi, s-au desfăşurat următoarele acţiuni:
• Informare: elaborarea şi publicarea online de materiale relevante; acces la o bază de date naţională (profesii, domenii coupationale);
• Imbunătăţirea calităţii serviciilor de consiliere şi orientare si creşterea relevanţei acestora: introducerea in sistemul national de invatamant al unui serviciu de consiliere si orientare profesionala inovator din punct de vedere al metodologiei si instrumentelor utilizate.
• Creşterea accesului la activităţi de consiliere şi orientare: activităţi de orientarea şi consiliere relevante pentru studenţi.
• Realizarea conectivităţii între mediul academic şi cel de afaceri prin corelarea unor informaţii (profile psihologice vocationale - profesiograme meserii semnificative) care vor permite o mai buna orientare spre meserii compatibile profilului personal si vor oferi o imagine clara aspra meseriilor semnificative pe piata muncii.
Proiectul VIA cu o abordare bazată pe TIC a serviciilor de orientare şcolară şi profesională, s-a bazat pe o serie de instrumente şi o metodologie inovatoare ca o soluţie pentru deficienţele şi nevoile sistemului de consiliere şi orientare profesională în educaţie:
• Baza de date meserii preponderente. Intrucât fiecare ocupatie necesita un mix diferit de cunostinte, competente si abilitati si se realizeaza utilizand o serie de activitati si sarcini specifice, baza de date va contine o serie de descriptori standardizati si masurabili pentru fiecare meserie preponderenta (denumire, corespondenta COR, competente, instrumente si tehnologii utilizate, cunostinte si abilitati necesare, activitati in cadrul meseriei, contextul de lucru, interese si valori etc.).
• Sistem informatic de evaluare a profilelor psihologice vocaţionale. Prin aplicarea unui instrument online de evaluare a persoanei (stil de gandire, trasaturi comportamentale, interese ocupationale) au rezultat o serie de rapoarte privind compatibilitatea persoanei cu o anumita meserie si in baza caruia se poate acorda consiliere si orientare profesionala personalizata. In aceasta etapa, baza de date venit in sprijinul elevului/studentului in alegerea celui mai bun parcurs profesional, conform trasaturilor sale identificate.