Înscrierea studenţilor şi masteranzilor la D.P.P.D. se realizează în regimul activităţilor didactice opţionale şi este permisă tuturor celor care doresc să obţină certificatul de atestare în profesiunea didactică pentru învăţământul preuniversitar şi pentru cel universitar, în specializarea corespunzătoare diplomei de licenţă (de master), în condiţiile prevăzute de lege.

(1) Parcurgerea disciplinelor de pregătire psihopedagogică, Nivel I se poate efectua în regim de subvenţie de la bugetul de stat sau în regim cu taxă, în funcţie de regimul în care studenţii sunt înmatriculaţi la specializarea de bază, potrivit prevederilor legale şi ale cartei universitare.

(2) Studenţii care, la specializarea de bază, sunt înmatriculaţi în regim de subvenţie de la bugetul de stat au dreptul să opteze pentru parcurgerea programului de studii psihopedagogice de 30 de credite pentru Nivelul I (iniţial) de certificare pentru profesia didactică în regim de studii gratuite în următoarele condiţii:

a) studenţii pot să beneficieze de gratuitatea studiilor numai la o singură specializare şi pe durata legală a acesteia, cu condiţia parcurgerii şi promovării tuturor disciplinelor de învăţământ în anul de studii şi în semestrul în care sunt prevăzute în planul de învăţământ; 

b) refacerea parcursului de studiu la disciplinele nepromovate, prelungirile de şcolarizare şi repetarea examenului de absolvire se suportă de către studenţi sub forma taxelor, potrivit reglementărilor în vigoare. 

(3) Studenţii care, la specializarea de bază, sunt înmatriculaţi în regim cu taxă, păstrează regimul cu taxă şi în cazul programului de studii psihopedagogice de 30 de credite pentru Nivelul I (iniţial) de certificare pentru profesia didactică. Cuantumul taxei se aprobă de către Senatul Universităţii, la propunerea D.P.P.D.

(4) Regimul studiilor la programul de formare psihopedagogică se stabileşte la începutul fiecărui an universitar, în funcţie de situaţia studentului la specializarea de bază la care este înmatriculat.

(5) Parcurgerea disciplinelor de pregătire psihopedagogică, Nivel II de către masteranzi se poate efectua numai cu taxă.