STATUTUL ASOCIAŢIEI ABSOLVENŢILOR UNIVERSITĂŢII “EFTIMIE MURGU” REŞIŢA
1. DENUMIREA, FORMA JURIDICĂ, SEDIUL, CARACTERUL ŞI DURATA ASOCIAŢIEI
Art. 1 Prezenta asociaţie va purta denumirea de Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa, fiind constituită în România pe baza liberului consimţământ al membrilor fondatori, ca persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului României nr. 26 din 30.01.2000, cu privire la Asociaţii şi Fundaţii, aprobată şi modificată de Legea nr. 246/2005.
Art. 2 Asociaţia este o organizaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nonprofit, apartidic, în concordanţă cu manifestarea de voinţă exprimată în actul constitutiv de către membrii fondatori. Caracterul asociaţiei este unul educativ, cultural, ştiinţific, sportiv, social, umanitar, de mediu şi pentru tineret.
Art. 3 Sediul asociaţiei este în municipiul Reşiţa, P-ţa Traian Vuia, Nr. 1-4.
Art. 4 Durata de funcţionare a asociaţiei este nelimitată.
Art. 5 Asociaţia se poate afilia în vederea realizării scopurilor sale la organizaţii de natură compatibilă din ţară sau străinătate, totodată respectând şi promovând valorile democraţiei şi statutului de drept. Asociaţia are sigiliu şi siglă proprie, ştampilă şi cont în lei şi valută, fiind reprezentată în rapoartele sale cu terţii de către organele de conducere proprii
2. SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE AL ASOCIAŢIEI
Art. 6 Asociaţia se înfiinţează în vederea creării unei legături între universitate şi absolvenţii săi din toate domeniile în plan profesional, cultural, artistic, sportiv, umanitar etc. Obiectele de activitate ale Asociaţiei sunt:
a) stabilirea şi promovarea de relaţii de colaborare între Universitatea “Eftimie Murgu” Reşiţa şi absolvenţii săi, între absolvenţii înşişi din toate domeniile şi de pretutindeni;
b) colaborarea cu Universitatea “Eftimie Murgu” Reşiţa în definirea şi ţinerea la zi a ofertei educaţionale a acesteia, precum şi în orientarea activităţii de cercetare – dezvoltare – inovare – consultanţă;
c) monitorizarea accesului pe piaţa muncii a absolvenţilor;
d) organizarea de acţiuni cu caracter ştiinţific, cultural, sportiv, umanitar şi social menite să contribuie la promovarea imaginii şi la ridicarea prestigiului Universităţii “Eftimie Murgu” Reşiţa pe plan naţional şi internaţional;
e) editarea unui buletin informativ, pagina web, CD şi a unor materiale de publicitate în sprijinul cunoaşterii activităţii şi profilului asociaţiei şi a performanţelor sale profesionale;
f) dezvoltarea colaborării internaţionale cu organizaţii similare.
Art. 7 Prin obiectivele sale asociaţia acordă sprijinul său oricărei persoane recunoscute cu preocupări ştiinţifice din rândul studenţilor, al cadrelor didactice din învăţământul superior, al personalului implicat în activităţi de cercetare, fără nici o discriminare de rasă, sex, etnie, origine socială, opţiune, apartenenţă politică sau religioasă.
Asociaţia urmăreşte atât realizarea unor interese generale cât şi a unora nepatrimoniale de grup, putând oferi sprijin şi altor instituţii de învăţământ, unor asociaţii sau fundaţii preocupate de perfecţionarea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice, cu condiţia ca acestea să aibă caracter nonprofit, apolitic şi să desfăşoare activităţi care să nu contravină normelor legale. De asemenea, Asociaţia Absolvenţilor UEMR îşi propune să acorde sprijin moral şi material cadrelor didactice pensionare ale UEMR care au o stare de sănătate sau o stare materială precară.
3. PATRIMONIUL
Art. 8 Patrimoniul iniţial al asociaţiei este de 1000 RON, constituit din subscripţiile membrilor fondatori.
Patrimoniul se constituie în condiţiile legii din:
• cotizaţii ale membrilor asociaţiei;
• donaţii ulterioare ale fondatorilor;
• donaţii, sponsorizări sau legate;
• dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile în condiţiile legale;
• resurse obţinute de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau europene.
Art. 9 Donaţiile şi legatele pot fi sume de bani, bunuri mobile şi imobile, drepturi de autor, acţiuni sau creanţe, cu menţiunea ca donaţiile să fie înscrise într-un registru special de donaţii.
4. ORGANELE DE CONDUCERE ŞI CONTROL
Art. 10 Organele de conducere, administrare şi control ale Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa sunt:
a) Adunarea Generală
b) Consiliul Director
c) Cenzorul sau Comisia de cenzori
Art. 11 Adunarea Generală reprezintă organul de conducere superior al asociaţiei şi este alcătuită din totalitatea membrilor fondatori şi asociaţi.
Art. 12 Adunarea Generală se întruneşte în sesiuni ordinare o dată pe an, convocată de Preşedintele Consiliului Director şi ori de câte ori este cazul, în sesiune extraordinară, convocată de 2/3 (două treimi) din membrii Consiliului Director.
Art. 13 Convocarea Adunării Generale se face telefonic sau în scris după publicarea în presă cu 7 zile înainte de data desfăşurării adunării, precizându-se data, ora şi locul unde se va desfăşura adunarea precum şi ordinea de zi.
Art. 14 Adunarea Generală îndeplineşte următoarele atribuţii:
- aprobă şi modifică statutul;
- alege şi revocă Consiliul Director şi Cenzorul;
- urmăreşte realizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei;
- aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli;
- analizează şi aprobă rapoartele anuale de activitate, întocmite de Consiliul Director;
- aprobă programele anuale de activitate;
- aprobă afilierea asociaţiei la alte organisme naţionale şi internaţionale;
- decide acordarea titlurilor de preşedinte de onoare al Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii “Eftimie Murgu” Reşiţa;
- decide cu privire la dizolvarea şi lichidarea asociaţiei, stabilind destinaţia bunurilor rămase după lichidare.
Art. 15 Adunarea Generală este statutar întrunită în prezenţa a două treimi din numărul membrilor cu drept de vot. Dacă la prima întrunire nu se realizează numărul statutar de participanţi se stabileşte o nouă dată. La a doua convocare Adunarea Generală se consideră a fi statutar constituită în prezenţa a 1/2 (jumătate) din membrii cu drept de vot. Hotărârile se adoptă cu ½+1 (jumătate plus unu) din numărul membrilor prezenţi la adunare.
Art. 16. Consiliul Director este ales de către Adunarea Generală din rândul membrilor. În conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/30 ianuarie 2000 aprobată şi modificată de Legea nr. 246/2005, nu poate fi membru al Consiliului Director, iar dacă era pierde această calitate, orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice.
Art. 17. Regulile generale privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Director se stabilesc prin statut conform OG 26/2000.
Art. 18. Consiliul Director este format din 5 persoane, un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar, aleşi de către Adunarea Generală prin vot secret pentru 4 ani cu posibilitatea prelungirii mandatului. Consiliul Director adoptă hotărâri cu votul a 1/2+1 din nr. membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de 3.
Art. 19. Consiliul Director se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui Consiliului Director.
Art. 20. Consiliul Director are următoarele atribuţii:
- pune în execuţie hotărârile Adunării Generale în limitele competenţei acestuia, coordonând activitatea asociaţiei în conformitate cu scopurile pentru care a fost constituită.
- prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioada anterioară, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil, proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi propunerea de proiecte ale asociaţiei;
- stabileşte modul de aderare la asociaţie şi cotizaţia lunară pe care le supune spre validare Adunării Generale;
- propune strategii şi tactici manageriale privind atragerea unui număr cât mai mare de persoane fizice sau juridice de drept privat sau public, din ţară sau străinătate, în vederea realizării mijloacelor materiale, cât şi a sumelor necesare satisfacerii scopului pentru care a fost constituită;
- încheie acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei;
- convoacă sesiunile ordinare şi extraordinare ale Adunării Generale;
- aprobă şi modifică regulamentul de funcţionare şi organizare a asociaţiei;
- stabileşte modul de folosire a fondurilor conform normelor statutare, aprobă şi stabileşte mandatele pentru delegaţii în vederea reprezentării asociaţiei la congrese sau simpozioane interne, internaţionale şi în relaţiile cu autorităţile. - îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea Generală.
Art. 21. Preşedintele Consiliului Director este ales pe o perioadă de 4 ani, având ca atribuţii asigurarea conducerii operative a asociaţiei şi semnarea documentelor asociaţiei. Preşedintele reprezintă asociaţia în justiţie şi faţă de terţi. Consiliul Director poate împuternici şi alte persoane în vederea reprezentării asociaţiei, pentru motive bine întemeiate.
Art. 22. Atribuţiile fiecărui membru al Consiliului Director se vor stabili în Regulamentul de Ordine Interioară al Consiliului Director, pe care Consiliul va trebui să şi-l elaboreze în termen de 60 de zile de la alegerea sa.
Art. 23. În cazul în care se constată de către cel puţin jumătate plus unu din nr. de asociaţi că oricare din membrii Consiliului Director nu-şi respectă atribuţiile, nedepunând eforturile necesare pentru realizarea scopurilor asociaţiei, prin hotărârea Adunării Generale convocată în acest sens, acesta va fi înlocuit şi înainte de expirarea mandatului de 4 ani. Aceeaşi procedură se va aplica şi în cazul cenzorului. Organele de control – Cenzorul
Art. 24. Cenzorul este organul de control financiar intern al asociaţiei, fiind ales de către Adunarea Generală pentru o perioadă de 4 ani. După numire se bucură de independenţă în exercitarea atribuţiilor ce-i revin. Dacă asociaţia va cuprinde mai mult de 100 membrii înscrişi controlul financiar intern se va exercita de către o comisie de cenzori.
Art. 25. Atribuţiile cenzorului sunt următoarele:
a) verifică realitatea şi legalitatea fundamentării prevederilor din proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, informând despre aceasta Consiliul Director;
b) participă dacă doreşte la şedinţele Consiliului Director, însă fără drept de vot;
c) verifică modul în care este administrat patrimoniul asociaţiei;
d) întocmeşte rapoarte şi le prezintă Adunării Generale;
e) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de Adunarea Generală.
5. MEMBRII ASOCIAŢIEI
Art. 26. Asociaţia este alcătuită din totalitatea membrilor săi, membri ce pot avea calitatea de membri fondatori, membri asociaţi, membri onorifici, membri simpatizanţi şi voluntari.
Art. 27. Poate fi membru orice absolvent al UEMR care pe perioada studiilor a deţinut cetăţenia română, indiferent de cetăţenia sau rezidenţa sa actuală. Pot avea calitatea de membru şi cei care au absolvit alte instituţii de învăţământ superior, angajaţii UEMR, foştii angajaţi, precum şi orice persoană simpatizantă a instituţiei.
Art. 28. Calitatea de membru se dobândeşte automat în cazul membrilor fondatori, o dată cu emiterea hotărârii judecătoreşti de înfiinţare a asociaţiei. Persoanele care doresc să devină membri vor face o cerere scrisă însoţită de o declaraţie de acceptare a prevederilor statutului. Absolvenţii Universităţii “Eftimie Murgu” Reşiţa vor prezenta şi o copie după diploma de absolvire.
Art. 29. Drepturile membrilor asociaţiei sunt:
- să participe la toate activităţile asociaţiei;
- să-şi exprime opinia şi să facă propuneri concrete referitoare la activităţile desfăşurate;
- să utilizeze mijloacele de informare şi documentare a asociaţiei.
Obligaţiile membrilor asociaţiei sunt:
- să respecte prevederile statutului şi hotărârile conducerii asociaţiei;
- să sprijine asociaţia în realizarea scopului şi a obiectivelor pentru care a fost creată, acţionând în vederea creşterii prestigiului acesteia;
- să nu desfăşoare activităţi politice în cadrul asociaţiei;
- să nu întreprindă acţiuni care prin natura lor pot leza scopurile şi interesele asociaţiei;
- să achite cotizaţia lunară stabilită.
Art. 30. Calitatea de membru onorific se poate recunoaşte specialiştilor români şi străini care s-au remarcat în activităţi ştiinţifice, cât şi celor de notorietate ştiinţifică internă şi internaţională indiferent de universitatea absolvită.
Calitatea de membru onorific se dobândeşte de la data acordării acesteia de către Consiliul Director, hotărârea acestuia fiind supusă ratificării în proxima Adunare Generală. Votul negativ al Adunării Generale atrage înlăturarea cu caracter retroactiv a calităţii de membru onorific.
Art. 31. Calitatea de membru simpatizant se poate recunoaşte persoanelor de cetăţenie română sau străină care îşi manifestă dorinţa de a sprijini activitatea asociaţiei.
Art. 32. Calitatea de membru se pierde prin: a) retragere; b) excludere; c) deces, calitatea de membru fondator putând fi preluată de urmaşul legal.
Art. 33. Retragerea se face pe bază de cerere scrisă formulată de persoana care se retrage.
Art. 34. Excluderea se dispune de către Consiliul Director al asociaţiei, motivându-se decizia şi comunicându-i-se persoanei în scris în termen de 3 săptămâni de la luarea ei. Aceasta poate fi contestată în termen de 3 săptămâni de la primirea ei. Rezolvarea contestaţiilor cade în sarcina Adunării Generale, intrând în sfera competenţelor ei. Decizia finală a Adunării Generale se comunică persoanelor în cauză şi membrilor Consiliului Director în scris în termen de 3 săptămâni de la luarea ei.
6. ACTIVITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ A ASOCIAŢIEI
Art. 35. Activitatea economico-financiară se raportează prin bilanţul anual al asociaţiei şi raportul cenzorului în conformitate cu legile în vigoare.
Art. 36. Gestiunea asociaţiei se ţine de personalul calificat. Asociaţia poate deschide cont în orice bancă din România sau din străinătate, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
Art. 37. Exerciţiul financiar începe de la 1 ianuarie şi se închide la 31 decembrie pentru anul în curs, primul exerciţiu financiar începând de la data constituirii asociaţiei.
7. DISPOZIŢII FINALE
Art. 38. Dizolvarea asociaţiei În cazul în care asociaţia ajunge la dizolvare sau lichidare, indiferent de cauză, bunurile sale mobile şi imobile se folosesc pentru achitarea obligaţiilor aflate în sarcina sa. Eventualele bunuri mobile şi imobile ce exced obligaţiilor aflate în sarcina asociaţiei se transferă de drept Universităţii “Eftimie Murgu” Reşiţa.
Art. 39. Membrii care formează organele de conducere şi control sunt personal şi solidar răspunzători pentru daunele provenite din culpa lor atât faţă de terţi, cât şi faţă de asociaţie însăşi.
Art. 40. Litigii Hotărârile luate de Adunarea Generală/Consiliul Director în limitele legii, ale actului constitutiv şi/sau ale statutului sunt obligatorii pentru membrii asociaţiei, inclusiv pentru cei care au votat împotrivă sau nu au luat parte la adoptarea lor. Hotărârile Adunării Generale/Consiliului Director contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut pot fi atacate în justiţie de către oricare din membrii care au votat împotrivă şi au cerut să se consemneze aceasta în procesul-verbal sau care nu au luat parte la adoptarea lor, în termen de 15 zile.
8. CLAUZE SPECIALE
Art. 41. Asociaţia Absolvenţilor Universităţii “Eftimie Murgu” Reşiţa se va putea asocia cu alte asociaţii în vederea constituirii de structuri federative pentru realizarea unui scop unitar compatibil cu scopul său, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 art. 35-37.
Prezentul Statut este valabil pe toată durata de existenţă a asociaţiei în condiţiile în care nu e modificat şi/sau completat de către Adunarea Generală şi nu intră în contradicţie cu prevederile unor legi.